lo cantava nu juòrnu senza male
ccu cciert'amici mie, na bona schera,
all'antrasata vinne nn'animale
pinnùtu, e ppur'avìa nna brutta cera:
dicìanu tutti guardannu d'arriedi:
“Oh, echi bbrutt'animale a qquattru-piedi!”
St'animale a qquattru-piedi pinnùtu,
giustu cùomu lu vinni a ccapitare,
la cer'avìa de nu bèccu futtutu,
vulìa llu munnu fare tremolare
si lu putir'avìa de lu leùne,
spanticare facìa puru a Sanzune.
Ma st'animale bruttu ‘nfuriatu
dimurrava d'essere malignu;
s'era llu tiempu 'mbuogli a Dio passatu
jucare lu vulìa puru nu 'mpignu;
la forza e Ila superbia mo nun vale,
ca cc'è cchine c'adome ogn'animale.
Ma lu cuviernu mo cci ha risbigliatu:
ppe tutti l'animali ogne fferoce,
ca nu tagliune cci ha ddeliberatu,
chist'è lla cosa chi tanta le noce:
sinnò tutt'i piducchi rivisciuti
se cridìanu d'essere liuti.